Te iubesc tare in cifre

Titlul este o cautare pe goagal a vreunui ametit simpatic ce a aterizat fara sa vrea pe mine. Adica pe blogul meu. 😆 Iata ce mi-a trecut prin cap . 😀

Declaratie de dragoste :

Draga mea matrice,

Mi-as dori sa stii cat visez la axa ta radicala. Nu stii cat astept ipoteza in care diagonala mea se va intersecta cu bisectoarea ta. Mi-ar placea sa-ti extrag radacina patrata si sa fie un numar par. Sa ne gasim numitorul comun iar la numarator sa avem mereu un numar apartinand multimii numerelor naturale . De asemenea mi-ar placea la nebunie sa ai incredere in fractia mea si sa rezolvi mereu ecuatiile cu doua necunoscute. Daca nu ar fi existat Teorema lui Pitagora, as fi inventat-o eu pentru tine, catena mea la patrat. Logaritmul meu imi spune ca tu esti mediana mea. Te iubesc tare in cifre !

Cu dragoste,

Unghiul tau drept

Leapsa copilariei

Am preluat leapsa asta draguta de la Nice. Multumesc Nice, aveam nevoie sa-mi amintesc de copilarie. 🙂

1. I: Cat de mult ai dormit ?

R: Nu dorm mult. Dorm normal. Maxim 10 ore pe noapte.

2. I: Cat de mult ai stat afara fara sa ajungi acasa ?

R: Suficient cat sa fiu amenintata ca o sa pazesc presul de la usa 😆

3. I: Cat de mult ai stat treaz ?

R: La fostul job stateam aproape 24 de ore numai la un inventar. Probabil ca cel mai mult timp de stat treaza e pe undeva pe la 25-26 de ore, pentru ca picam franta cand ajungeam acasa. 🙂

4.I: Cat de multe absente ai avut la scoala ?

R: Foarte multeeeeeee. Pana in numarul degetelor de la o mana. 😆

5. I: Care a fost cea mai placuta vacanta a ta ?

R: 2008. Eforie Nord. Un grup mare de tineri plecati la mare ( departare ). A fost cea mai placuta vacanta pentru ca eram 2-3 fete si restul baieti ( vreo 10 ). De departe, a fost cea mai tare vacanta ever ! 🙂

6. I: Inca mai tii legatura cu prietenii din copilarie ?

R: Unii, marea majoritate imi sunt vecini. Deci, vrem nu vrem, daca ne intalnim pe strada ne salutam. In rest, pauza…

7. I: In personalitatea ta de acum, mai pastrezi ceva din copilul de altadata ?

R: Bineinteles. Mi se mai spune femeia-copil. 😆 Mi-am pastrat modul de a ma bucura sincer de lucrurile mici, simple.

8. I: A existat o persoana anume care ti-a influentat viitorul ?

R: Categoric. Si nu mi l-a influentat in bine. Da…e femeie. 😦

9. I: Fiecare copil isi dorea sa aiba o anumita meserie, iti amintesti ce doreai sa devii ? Dar ce ai devenit ?

R: Eu de mica eram foarte boema. Voiam sa scriu poezii. Apoi sa fiu jurnalist. Intre timp am devenit economist. Dar sunt convinsa ca viata o sa-mi rezerve multe suprize.

10. I: Care e cea mai frumoasa amintire din copilarie ?

Am multe amintiri deosebite din copilarie. Dar ce-mi vine acum in minte e un episod in care mama ma imbraca intr-o rochita bleumarin cu buline verzulii. Si-mi facea 2 codite din parul balai si usor carliontat. Aratam ca o papusica in rochita aia si stiu ca toata lumea se minuna de mine. Iar eu ma distram maxim. Ador amintirea asta. 🙂

Ce talent ascunzi ?

Actoria:

Esti o persoana carismatica, boema, un adevarat artist in devenire. Daca in general adopti o atitudine normala, nepasatoare, cand iti doresti sa atragi atentia, iti schimbi total comportamentul. Esti o persoana indrazneata, capabila sa-si schimbe foarte usor atitudinea. Disimularea nu-ti este straina, utilizand-o deseori la nevoie, fie ca vrei sa iesi basma curata dintr-o incurcatura, fie ca iti doresti sa obtii un avantaj. Asadar, talentul tau ascuns este fara-ndoiala actoria. De altfel urmaresti cu interes piese de teatru, iubesti lectura si nu de putine ori imaginezi un alt final povestilor care-ti capteaza atentia. De asemenea, intr-un conflict adopti cu usurinta o atitudine teatrala daca este in favoarea ta. Nici improvizatia nu-ti este straina. Chiar daca ceva nu mai merge asa cum era planificat, n-ai motive de ingrijorare. Tratezi fiecare situatie noua ca o provocare. Fire ambitioasa, optimista, trebuie intotdeauna s-o scoti la capat cumva.

Sursa: www.kudika.ro

Un capitol inchis

Am sa explic in postul asta ce e cu examenul de ieri. Am sa incep cu inceputul inceputurilor . Acum 3 ani, m-am angajat intr-o minunata companie. Relativ repede, dupa 7 luni am fost promovata. Am intrat intr-un program de formare-specializare care avea sa dureze 2 ani. E un program in alternanta, facut in asa fel incat stagiarii sa-si petreaca timpul si in companie dar si la cursuri. Asta inseamna ca 2 saptamani pe luna eram in companie, 2 saptamani la cursuri. Aceasta specializare, Negociere si Relatii Clienti, pe numele ei, ar fi trebuit sa ne aduca o alta promovare in cadrul companiei, la finalizarea ei. Uite ca au trecut 2 ani. In septembrie 2008 cand am intrat in acest proiect nu era recesiune. Se declansase de 1 an si ceva in America, dar la noi inca nu se simtea.

Am si amintiri frumoase din astia 2 ani. S-au intamplat multe lucruri. Am avut sansa sa cunosc foarte multi oameni. Au fost si momente grele dar stii cum e cand se termina ceva. Tinzi sa-ti fie dor si sa vorbesti ( si sa-ti amintesti ) numai de lucrurile frumoase. Ei bine, ieri am sustinut memoriul de stagiu. E un fel de licenta. Numai ca e o lucrare ce trebuie sa cuprinda toate cunostiintele pe care le-ai acumulat in cei 2 ani. Atat teoretice cat si practice. Eu am avut si o propunere de schimbare, de adaptare la criza. 😀 A fost o propunere pusa in practica si care s-a dovedit foarte buna ( pentru ca a crescut CA a raionului unde lucram cu peste 40% ) . Asa cum spuneam, ieri am pus ultimul punct pe ultima pagina din capitolul ce urmeaza a fi inchis.

Aseara am facut curatenie. Am aruncat toate cursurile ce le pastram pentru ultimele examene ( pentru cazul in care nu le-as fi promovat ) .  Asa am dat si peste niste diplome obtinute in paralel cu aceasta specializare, in decursul acestor 2 ani. Apoi mi-am amintit si de diplomele din scoala generala, din liceu…Le-am cautat si le-am privit, amintindu-mi… Fiecare an are atribuit cate o diploma. Am zambit cand am ajuns la diploma cu premiul 1 din clasa a 12 a. Stii ? Amintirile sunt frumoase . Fac bine sufletului .

Am privit maldarul de cursuri stranse in 2 ani. Proiecte, referate, o droaie de coli A4 consumate, stres, nervi, emotii. 2 ani din viata mea. I-am aruncat la gunoi…

Acum, ma simt bine. Eliberata. Biblioteca mea e libera si ea. 🙂

Fara sperante

Simt furie fata de mine. Am o durere de cap ingrozitoare. Ma linistesti tu. Inca nu reusesc sa inteleg cum de ma mai suporti. Eu aproape ma dispretuiesc. Tu imi intinzi o mana cand am atata nevoie. Te intreb cum de ma mai poti suporta si-mi raspunzi zambind ca ai nervii tari. Ca poti sa duci mai mult decat cred eu si ca poate intr-o zi ai sa-mi dai „reteta”.

Postez astazi cateva cuvinte scrise de pe 01.10. impreuna cu multumiri multe si imbratisari calde pentru tine, „tu”-ul care ma suporta, ma incurajeaza, ma place chiar si asa si e langa mine cand am nevoie.  Multumesc Cristi !  

Si le mai multumesc si celor care au rabdarea sa ma citeasca. Intr-un fel, mi-e rusine de voi. In sensul ca ma las uneori descoperita asa cum sunt, cu problemele si tristetile mele . Un om trebuie sa fie si altfel decat las eu sa se vada aici. Mereu trista,  sensibila, melancolica, etc. Doar ca…asta e locul unde pot sa fiu asa cum sunt in fiecare secunda. Va multumesc ! Imi sunteti dragi toti. Stiti voi la cine ma refer. N-am sa nominalizez pe nimeni pentru a nu uita pe cineva . Dar ma gandesc la toti dintre voi, sa stiti, si am un gand bun pentru fiecare. 🙂

CAM…

Oana Pellea spune in jurnalul ei ca numele ei complet formeaza un cuvant. POD. Vobeste apoi de o actrita, Bette Davis, care spune intr-un interviu ca e un semn de reusita in viata ca initialele numelui tau sa formeze un cuvant… Am stat si m-am gandit . CAM e un cuvant. 😀 Cam da, nu ? 😆

Ma duc sa mai citesc. Sunt aproape singurele momente cand mai uit. 

Initialele numelui vostru ce cuvant formeaza ?

Am scapat !?!!?!?!

Gata. Am terminat . Am scapat de examen indiferent ce si cum o sa fie in viitor . Azi inchid un capitol din viata mea ce a durat 2 ani . Sper sa fie un capitol inchis care sa-mi inlesneasca deschiderea . Senzatia aia de dupa un examen, mai ales daca e oral, unde ai emotii cu carul, e indescriptibila. E ca si cum as pluti . Cred ca-mi revine sufletul la locul lui. Coboara usor din gat si-mi lasa libera respiratia. Ce senzatie minunata !

Am citit in metrou, intorcandu-ma acasa, „Jurnal” de Oana Pellea. Am depasit pagina 80 desi n-as fi crezut, dupa primele pagini ca o sa ajung la pagina 40. Greu de citit. Nu greu de citit. Greu de asimilat o carte cand te simti exact asa cum e scris in ea. Si ajung acasa si ma lovesc de probleme noi. Oana spune in cartea ei ca trebuie sa ne agatam de lucruri simple si frumoase ce aduc bucurie in suflet. Dincolo de materialitatea lumii in care traiesc imi e din ce in ce mai greu sa trec. Uneori cred ca e imposibil. Chiar nu stiu unde si cand si cum s-a dus totul de rapa. Exact in momentul in care totul parea sa mearga bine spre foarte bine . Acum, spre exemplu nici nu ma pot bucura pe deplin de bucuria ca am scapat de examenul ala care imi chinuia ultimele nopti.

Nu mai scriu despre privirea barbatului din metrou, care m-a tinut in loc cateva minute.  Care m-a cutremurat. Care m-a facut sa ma intreb daca tu esti oare . Nu, nu aveai cum sa fi tu…