Ploua…

Ploua marunt. Dar nu e asa de frig cum a fost ieri.

Parcul e mai viu ca niciodata. Verde. O minunatie !

Azi am ras mult depanand amintiri. Repovestind. Inventand. Interpretand intr-un mod haios personaje, voci. Plouand…

Superb ! Hrana pentru suflet.

Am ochi calzi si zambet dulce. 😆

Anunțuri

Amintiri in lumina – Bunicul

Uneori ma incearca doruri profunde de trecut . De copilarie . De copilul ce eram atunci. De bunicul . De dragostea lui infinita pentru mine . Uneori, cred ca e bine sa-ti aduci aminte. Pe mine personal, amintirile din copilarie ma fac, pe mine – adultul de acum, sa protejez copilul de atunci. Cred ca in fata tristetii si a necazurilor redevii copil. Poate ca parintii nu mai pot sa te ocroteasca asa cum o faceau in copilaria ta. Atunci esti dator fata de tine, sa ai grija tu de tine. Sa-ti amintesti de copilul ce-ai fost . Sa realizezi ca acum esti om mare. Si sa te tii de mana, pe tine – copilul. De atunci si de acum.

Mi-e dor de bunicul. De omul ce-a fost. De bunatatea infinita din el. De lumina din jurul lui…  Aveam 7 ani cand a plecat. Suficient cat sa stiu ca moare. Prea putin totusi pentru a intelege cu adevarat ce se intampla. O sa fie in mine, toata viata, momentul cand mi-a cuprins in palma lui mare, manuta calda de copil.

Eram cu fratele meu geaman la niste vecini. Adultii s-au gandit ca e mai bine sa fim plecati de acasa in perioada aia. Imi vin in cap fragmente. Imi amintesc de galagia de atunci, de oamenii mari imbracati in negru, de femeile ce jeleau spunand : „Unde pleci, om bun ?” … Greu . Mult prea greu sa inteleg atunci. Am inteles mai tarziu si atunci a inceput sa ma doara…

S-a deschis usa brusc. M-am speriat. Era mama. Frumoasa, dar trista. Imbracata in negru. Ne-a luat pe mine si pe fratele meu de mana si ne-a spus :” Haideti copii, tataie vrea sa va vada!” Cata bucurie am simtit atunci. Ne era dor crunt de el. Stiam ca e bolnav, dar noi asteptam sa se faca bine. Am intrat in casa noastra cu mama de mana. Mama a trecut repede cu noi printre adultii ce-i asteptau plecarea. Era doar o chestiune de timp pana sa plece. Probabil ca avea sa o faca dupa ce ne vedea pe noi… Am intrat in camera lui tataie. Statea lungit in pat. Era un om inalt. Mi s-a parut slab. Nu mai vedea. Nu mai avea reactii. Ceruse doar sa fim langa patul lui. Sa ne stranga manutele in palmele lui mari. Mama ne-a dat drumul manutelor si noi ne-am asezat in genunchi langa patul lui. Il priveam tacuti. La un moment dat a zis :”Unde sunt copiii ?” , cu un glas stins. Mama i-a spus ca suntem chiar langa el. Noi eram impietriti, nu puteam scoate niciun cuvant. Cand am vazut ca incerca sa ne gaseasca cu mana, pipaind in aer, m-am uitat la mama. Mi-a venit sa plang pentru ca tataie nu mai vedea. Ma durea…

L-a simtit pe fratele meu. Apoi a intrebat de mine . „Unde-i Anuta? Pe ea n-ai adus-o ?” … I-am spus, „Aici sunt, tataie” si l-am luat de mana. Mi-a simtit manuta in palma lui si si-a pus-o pe piept. A respirat grav, ca un oftat, ca si cum ar fi fost ultima clipa. Mama a decis sa ne ia de acolo imediat. Plangeam… Tataie ma tinea strans de manuta. Mama ma tot tragea de langa patul lui…La un moment dat mi-a dat drumul. Atunci am vazut pe obrajii lui cele mai mari lacrimi de om mare…

Cand ne ducea mama inapoi la vecini, ne-am intalnit cu sora lui tataie. Peste ani am aflat ca in momentul cand ea a intrat pe usa, el a plecat. Nu l-a mai prins in viata . 

 

N-am participat la inmormantare . Nici la priveghi. Adultii s-au gandit ca e mai bine asa. Poate ca au avut dreptate. Poate ca nu.

De ce imi amintesc de lucrurile astea ? Pentru ca mi-e dor de el. El m-a iubit foarte mult. Avea 3 fete . Pe mine ma iubea mult pentru ca era obisnuit cu fetitele . Pe fratele meu il iubea la fel de mult pentru ca isi dorise si un baiat dar nu l-a avut niciodata. De ce scriu toate astea ? Pentru ca mi-e dor. 🙂

Stii ce-i fericirea?

De azi mi-am reluat activitatea fizica, in parc. Piciorul meu e bine. Dupa atat timp, in sfarsit e bine. Am prestat 5 km de mers alert, pentru ca e destul de racoare. Am uitat si de raceala. Da, am uitat sa scriu de asta. Acum, mai nou sunt racita. Nu sunt eu minunata, cum le am pe toate ? 😆

Azi am gustat o ora intreaga de fericire. Da. Aia e fericire. Sa poti respira ( chiar si cand esti racit si ai nasul infundat ) aerul din parc, aroma de toamna a lacului si a frunzelor ruginii, e o fericire. Sa poti merge si sa nu te doara nimic, e o fericire. Sa fii sanatos, e minunat. E minunat sa traiesti . Si e un miracol sa-ti dai seama de asta.   

Frunze ruginite. Frunze ingalbenite. Copaci desfrunziti. Vantul. Lacul. Flori nou plantate, galbene si violete. In rest, pustiu. Banci goale. Pe ici, pe colo cate-un om. E destul de racoare. Stii cat e de frumos sa te bucuri de toate astea ? Doar tu, singur… Si sa nu te doara nimic. Sa ai doua maini, doua picioare. Sa fi intreg. Sanatos. E mai mult decat fericire. Bucurie imensa cand tragi aer in piept. Aer rece. Mult. Mangaiere pentru plamani.

Stii cum e sa privesti cu ochi verzi verdele ierbii de toamna ? Indescriptibil. Imi fac bine momentele astea. Nu mai mi-e rau de la suflet. Uit. Nu ma pot gandi la nimic, in afara de ce simt si ce vad. Cat dor aveam de momentele astea. Cata nevoie, deja. Ma bucur. Am un tonus grozav. Ziceam ca sunt racita ? Aproape am uitat. Eram preocupata cu descoperirea bucuriei in lucrurile marunte. Lucruri atat de mici care-ti creeaza bucurie atat de mare.

Pentru cei carora o sa vi se para stupid postul asta, faceti urmatorul lucru. Puneti o mana la spate. Legati-va la ochi. Pentru doar 10 minute. Incercati sa faceti lucrurile obisnuite pe care le faceti zilnic, in casa. Garantez ca nu veti rezista 10 minute. Veti renunta inainte. Va veti ajuta de mana de la spate sau va veti descoperi ochii. Acum ganditi-va. Sunt oameni care nu sunt atat de bucurosi ca noi, cei ce le avem pe toate intregi. Dar sunt atat de luminosi . Noi de ce nu putem fi ca ei ? Ne pierdem in lucruri atat de marunte…

Traiti-va viata ! Nu alergati dupa ea. 🙂

Intrebari fara raspunsuri

Ce faci cand iubesti, cand iubesti incredibil de mult incat fiecare clipa te doare??

Ce faci cand adori un om cu tot cu defectele lui, cu tot cu nedreptatile lui??

Ce faci cand dupa ce te simti calcata in picioare si esti, continui sa tii la el ??

Ce faci cand nu mai ai nicio speranta ? Cand nu mai crezi in nimic ??

Ce faci cand te simti singura, desi esti inconjurata de oameni ??

Iti spun eu ce sa faci. Nu face nimic pentru s-ar putea sa-ti para rau mai tarziu. O sa treaca. Asteapta. Da-ti timp. Timpul chiar vindeca tot. E o perioada prin care trebuie sa treci. Poate ca iti va face bine. Poate ca ai sa inveti ceva din asta . Aduna-te si zambeste. Cand o sa treaca, o sa-ti fie bine .

Regenerare

Intr-una din noptile ce trec greu, imbibate in lacrimi dintre cele mai amare, l-am gasit. Ma simteam secatuita, sleita de toate puterile si mi-am spus ca poate ma voi simti mai bine daca ies sa iau o gura de aer.  M-am asezat pe o banca, langa un felinar al carei lumina palpaia usor. Din cand in cand lumina se stingea pentru ca in cateva secunde sa se reaprinda. Nu ma deranja, ba dimpotriva. Imi inducea o stare de liniste si de singuratate pe care le doream cu ardoare.  Era tarziu in noapte. Bezna… In mine era o bezna cum nu mai fusese pana atunci. Incepuse sa adie vantul si toate frunzele cazute din copaci peste zi, zburau acum purtate de el. Cu capul usor pe spate si cu ochii inchisi am incercat sa inspir o parte din el. Sa  opresc doua secunde din vantul ala in mine. Atunci l-am simtit. Nu stiu cum. M-am ridicat imediat de pe banca si mi-am indreptat pasii, cu curaj, spre caldaramul umed si rece. Acolo l-am gasit…Sangerand… M-am apropiat de el si mi s-a parut fara suflare. Ala a fost momentul cand mi-am dorit sa-mi simt obrajii atinsi de caldura unor lacrimi. Lacrimi care se lasau asteptate… Nu mai aveam putere sa plang, asa ca l-am luat imediat de acolo si sprijinindu-l pe pieptul meu cald am intrat in casa.  L-am ingrijit din nou. I-am sters ranile, le-am curatat. Am stat langa el in fiecare noapte de atunci. Acum pare sa fie mai bine. E plin de bandaje dar se reface. Spre dimineata a vorbit putin cu mine. Mi-a spus ca oricat de bine l-as ingriji eu, ii vor ramane amintirile. Nu va putea uita. Vor fi ca niste cicatrici care vor ramane chiar daca nu vor mai durea. Mi-a reprosat ca din vina mea e asa. Eu l-am daruit fara sa ma gandesc de doua ori inainte de a o face. Si nu e prima oara… Acum insa s-a intors mai zdrentaros decat data trecuta. Mi-a spus sa am grija de el si sa inchid ochii. Imediat l-am simtit inlauntrul meu, la locul lui.

Poate te intrebi cine e el . Daca nu ti-ai dat seama pana acum, am sa-ti spun eu. El e sufletul meu. Acum se regenereaza.

NU. Asta cu siguranta nu e din viata mea …

Eu rad cand imi vine sa plang

Ei stiu sa…schimbe copacul in trunchi . Ei vor sa…auda cum ramuri se frang. Ei cred ca…pot sa ma vada in genunchi . Dar eu stiu sa… rad cand imi vine sa plang .

Ei stiu sa…rupa o aripa-n zbor . Ei vor sa… imbrace in haine ce strang . Ei pot sa…puna intrebari care dor . Dar eu stiu sa…rad cand imi vine sa plang . Eu rad cand imi vine sa plang. Eu stiu ca maine e o zi . Eu stiu ca oricum , ce va fi va fi . Eu stiu…sa cred si raul sa-l alung . Eu rad cand imi vine sa plang .

Ei stiu sa…calce-n picioare minuni . Ei vor sa…spuna cuvinte ce frang . Ei pot sa…schimbe duminica-n luni . Dar eu stiu sa…rad cand imi vine sa plang . Eu rad cand imi vine sa plang.

Paula Seling – Eu rad cand imi vine sa plang

Suflet gol

A inceput intr-o noapte de duminica cu luna plina . Aveam o durere cumplita de masea . Tin minte ca si cum ar fi fost ieri . Si acum ma doare . Sufletul . Ai vorbit cu mine la telefon toata noaptea . Imi spuneai ca ti-ai dori sa fi langa mine sa ma mangai pe spate . Mi-ai citit poezii la telefon . O noapte intreaga am vorbit . Atunci m-ai indragostit de tine . Mai tii minte ce-mi spuneai ? Ca intotdeauna ti-ai dorit o femeie ca mine . De cand erai copil visai la o ea cu nasul in vant . Blonda , calda si copilaroasa . Asa cum eram eu . Imi adorai rasetele si nu te saturai de mine . Erai fascinat de cat de frumoasa eram . Per ansamblu , ca fiinta . De suflet si de fizic in acelasi timp . Iti placea si naturaletea mea . Zambetul meu . Ca puteam sa rad oricand si din orice .  Imi spuneai ca simt mai frumos decat multe femei la un loc … Totul a fost ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat vreodata . Da . Esti un cosmar de vis …

Tot intr-o noapte cu luna plina s-a terminat totul . Acum inclin sa cred ca totul asta nu a fost de fapt nimic.

Stii ma cat te-am iubit ? Ai simtit cum te adoram ? Cum te priveam fascinata ? Da . Ma fascina privirea ta . Ma fascinau ochii tai . Ma fascina felul in care fumai . Ma fascinau gesturile tale . Esti al dracului de sexy si foarte natural . Esti frumos si stii asta . Totul ma fascina la tine . Da , unii or sa zica , ca am fost egoista . Dar nu e deloc asa . Stii cum e ? Ca atunci cand un copil saliveaza un fata unei prajituri dar nu o mananca de teama sa nu se termine . O priveste , isi imagineaza ce gust are , ce textura . Mai gusta putin din ea si iar o priveste . Si iar saliveaza . Si o pastreaza . Ca sa o mai aibe si mai tarziu pentru ca nu se poate satura de ea . Pentru ca stie ca nu va mai gasi ceva atat de bun nicaieri . Nici chiar la cele mai scumpe cofetarii . Eu am fost copilul aici . Iar tu prajitura mea . E dincolo de cuvinte si de puterea mea de intelegere. Stii cat mi-am dorit sa te inteleg ? Cat de mult am vrut sa o fac pentru tine . Ca sa ma placi si mai mult . M-am luptat cu mine , m-am lasat in urma . M-am ignorat . M-am dat la o parte pentru tine . Ca sa-ti fie bine cu mine . Am vrut mai mult decat stiam ca sunt in stare . Sa fac . Sa am . Sa inteleg . Mi-am daramat singura tot ce stiam pana atunci , tot ce avusesem pana atunci . Am vrut sa fiu alta . Pentru mine cand eram cu tine . Nici nu stii cate mi-ai daruit . Probabil de asta imi iei acum atatea…  

Mi-ai luat tot ce aveam bun si frumos . Mi-ai golit sufletul . Si apoi ai calcat pe el ca pe o frunza uscata de toamna . Fara remuscari . Ba dimpotriva , ai incadrat-o cat mai bine sub talpa pantofului ca sa fi sigur ca o strivesti . Frumos iti sade , cuceritorule ! Doar ca stii ce ? Cu atitudinea asta chiar o sa fi singur si trist . Eu te-am iubit  te iubesc. Da ma , te iubesc ! Dar am si eu demnitatea mea . De om , de femeie . Fi sigur ca nu o sa mai existe unul ca tine . Nebuna sa fiu daca mai permit vreunui exemplar de sex masculin sa ma calce asa in picioare ! S-a terminat cu umilinta ! S-a terminatul cu iluzia asta cum ca iubirea exista !  Mai am multe de spus , cu siguranta . Dar pentru azi , deja e prea mult .

Daca ajungi sa citesti vreodata postul asta , simte satisfactia ca mi-ai facut ce ma amenintai de atata timp . Da iubire , m-ai ranit . Si nici nu stii cat . Stii vorba aia ca Dumnezeu numara lacrimile unei femei ? Acum o stii . Asa ca fi cuminte .